Victoraș Iacob, la Universitatea Craiova!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Victoraș Iacob este aproape de a semna un contract cu Universitatea Craiova, anunță gooolsport.ro. Acesta tocmai a devenit liber de contract după ce a fost pus pe liber de Kaiserslauten, iar Universității Craiova tocmai i-a expirat interdicția de a mai transfera jucători și nu mai poate aduce decât jucători liberi de contract.

Este adevărat, l-am contactat pe Victoraș și ne-am pus de acord. Așteptăm un răspus de la FIFA, după care va semna cu Universitatea. Eu cred că transferul este ca și făcut”, a declarat Ovidiu Stângă pentru GooolSport.

Adrian Mititelu îl dorește pe atacant pentru că este oltean, fiind născut la Vâlcea. Acesta a mai jucat la Craiova în perioada în care echipa din Bănie era patronată de Gigi Nețoiu, în sezonul 2001-2002, marcând 3 goluri în 15 meciuri. Iacob a mai jucat la Rocar, FC Național, Oțelul Galați, Rapid, Steaua și FC Kaiserslautern.

De asemenea, oltenii vor să-l aducă și pe Lucian Sânmărtean, de asemenea liber de contract, după ce și-a încheiat conturile cu FC Utrecht.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×